O culoare pentru o poveste, o poveste pentru o culoare

Pe unghii, sub pleoape, pe tricou și geantă- tonuri și nuanțe de albastru. În inimă. Un punct. Negru. Desenat din creion. Teneși noi. În suflet și în minte câteva nimicuri. Un adaos de ironie și o obsesie pentru detașare.

În majoritatea timpului credea că își dorește o liniște albă. În câteva rare momente, era sigură. Uneori îi plăcea să privească lumea printr-o singură culoare, cu tonuri și nuanțe ce se închid astfel încât se vor contopi în cele din urmă cu negrul literelor.

Acum, culoarea ei este albastru, desi i-ar plăcea să nu fie așa. Ar prefera să fie o culoare nemaivăzută, fără urme de nostalgie.

Cum mai merg treburile

Bine, stii tu, bine. Vremea e frumoasa.

si inchide ochii o clipa. Erau lucruri pe care nu le spunea si ar fi vrut sa le spuna. Ar fi vrut sa-i spuna cum se simtea acum cand era in sfarsit acolo. Acolo nu fiind un vis la care visezi cand esti mic sau deopotriva cand inveti mersul lucrurilor si  iti faci ordine in idei si realizezi ce iti doresti. Nu, nu era un vis de genul.  Acolo e doar un loc unde vrei sa arunci o singura privire, sa vezi cum e, si ramai blocat pentru doua, trei luni, ca nu stii incotro sa te indrepti.

…la saptispe ani Enache avea un vis si nevoie de o prietena buna. Visul ei era trait de o colega careia cel mai mult in copilarie i-a lipsit copilaria. Dar pentru Demi acest lucru este nesemnificativ, el pune pret pe intelegere, ba chiar mi-a scris odata un memento despre o fata speciala si o lume goala. In schimb, pentru Dogaru, este plin de lume si sufera cand totul i se pare nedrept, ridicol, in zadar. Creata vede un scop in orice, pentru orice decizie exista o logica si o cale. Acest lucru nu o face nefericita, nici macar fericita. Lu’ Mimi nu-i pasa, ii place sa se plimbe prin camera, sa se opreasca la fereastra si sa fumeze o tigara. Gabi a reusit sa lase de fumat, dar ii este dor sa mai traga doua, trei fumuri, mai ales atunci cand ne vedem si vorbim despre nimicuri. Dor ii este si lui Adi, dor de mine. Rares  e intr-o relatie, odata eram prieteni buni, dar nimic nu dureaza la nesfarsit. Nici macar o prietenie legata din cauza unui blog si a unor puncte de vedere comune. Un blog cu idei misto, iar in fata tastaturii…un fraier fara umor. Pentru Alina totul e firesc si magic si se simte libera, atat de libera incat isi lasa viata pe care si-a construit timp de cinci ani in Anglia si se muta la mine, cea mai buna prietena din copilarie. )

Cam atat. azi am liber si maine. Iau una bucata Dogaru, Alecsa Dogaru. Ne ducem la Nord. O conving eu sa urcam intr un personal spre Brasov sau Constanta!

Zi faina tuturor!

Merge strună, pe imperativ!

Nimic e felul tău de a fi. Dă vina pe nihilism doar de dragul chestiei de caracter. Pleacă de tot! Pleacă râzând. Adună ceva zgomot și niște cuvinte cu “at” și “it” și du-te acolo.  Alege calea aia de care vorbeai odată. Nu renunța la ideea de ceva mai bun! Lasă-i pe ei să vorbească mult și tu taci și mai mult și vezi, uneori, dacă găsești o modalitate de a-ți astupa urechile, fă-o negreșit!

La mulți ani, Maty!

Îmi iau telefonul în mână, mă așez pe jos cu genunchii strânși la piept și încep să tastez un mesaj. Scriu la multi ani cu semnul exclamării, mă gândesc dacă un emoticon ar fi suficient să înțelegi că nu aș vrea să fie banal.  Dacă te-aș suna știu că nu mi-ai răspunde și dacă ți-aș spune că știam că e ziua ta, nu m-ai crede. Șterg mesajul, mă uit la cadoul de la tine și mă gandesc să te întreb ce fac oamenii normali atunci când vor să spună un simplu”La mulți ani”.

Fără interpretări, fără drame, dar cu continuitate.

De ce naiba nu ai știut să-mi fii doar prieten?

ce fac acum că nu doar eu sunt o problemă, ci și abordarea?

Mă limitez doar la multi ani cu semnul exclamării…

Știi că fac alegeri proaste, știu că o să ma ierți.

Să ai o zi faină, Maty!

Iartă-mă

Un respiro, prins între cei somnoroși si cei matinali

Aveam de gând să încep cu un citat scris de mână, să las impresia că acest text va avea un finish superb sau să pun o fotografie să stârnească interesul feisbuchiștilor. De ce nu, să adaptez ideea pentru o zâmbeștire, poate, poate mai scot o fițuică pentru radio. Dar n-am chef de asta. Vreau să petrec așa, cam treizecisiceva de minute matinale plus alte două, trei ore somnoroase. Un timp mut, timp ce merită savurat, că după acest respiro, lumea se va complica din nou.

Mi-ar plăcea să-ți spun o poveste, să te fac să te simți părtaș la ceva deosebit, să te duc într-un loc unde există lucruri importante la care să iei parte ,dar vin dintr-un oraș mic, unde, dacă  stai să-l asculți cu atenție, îl auzi. Oneștiul se pierde.  Mă gandeam la atâtea începuturi și la atâte sunete ce s-au pierdut. Trântitul portierei a unei dacii, zgomotul pașilor a șaisprezeceze trepte urcate, sunetul fericirii simple că tata a ajuns acasă. Mâzgâliturile pe un caiet dictando și piesa aia cu naa naa fredonată de mama când aranja lucruri prin casă. Vocea groasă a vecinului de la doi și plânsul copilului de la parter.Toate au dispărut…

Cel mai bine se aude noaptea, cum se pierde Oneștiul.  Dacă te plimbi pe străzile orașului găsești toate  începuturile. O clipă poate fi primul sărut,o clipă poate fi primul joint, o altă clipă care e cat vara lui 2007. O fereastră cu geamuri fumurii și jaluzele verticale înseamnă o prietenie de opt ani și câțiva pași pe langă un gard verde murdar înseamnă patru ani de școală plus un suspin.

Când mergi pe străzile lui, întreg orașul se oprește pentru tine. E una din cele mai lungi pauze, unde fiecare clipă este o trăire pierdută.

și te întorci aici unde oamenii stau la un pas unul de celălalt și nu-și spun nimic. Șe știu atâția oameni și cunosc doar doi, trei.

Am cafea rece în cană.

și treizecișiceva (îmi place să scriu legat)de minute au trecut

așa.unde rămâsesem?

…și sunt dependentă de faza aia cu tavanul de mă uit la el și ascult secundarul bolnav al unui ceas. Ticaitul stresant mă întreabă “Cui îi pasă ce s-a întamplat acu’ o luna, un an, trei, zece? Iubește ziua de azi și dacă ai chef si pe cea de mâine. Ai de toate. Timp,nu!”

Aseară mă gândeam că mi-ar fi mult mai comod să am o altă gândire și un alt suflet , să nu caut zâmbete, ci să mi-l fotografiez pe al meu mai des. Să trag o mie de concluzii și să nu învăț nimic. Să mă uit la un film prost și să beau vodka nu Cola. Să mai păcălesc o stare.

Dar oare cum ar fi viața fără gândire și fără suflet? Dar ce este sufletul? Nu e ca și cum ai putea să-l iei și să-l pui undeva.  Chiar, te-ai gandit vreodată la ideea de suflet democrat? )

Uite, da, la urma urmei adevărul nu e decât o enigmă superbă.  Devenind puțin mai egoistă cu timpul meu aș putea lua de la fiecare câte ceva, involuntar cred ca o și fac, dar dacă stai sa-i studiezi pe ei, oamenii, și pe ceilalți, oamenii oamenilor, realizezi că nu provoacă în spațiul lor decât un mare hău. Nimeni nu e sigur pe siguranța lui și toți sunt plini de complexe, dificili și de neînțeles.Uneori plictisitori ba chiar obositori. Tu ai curajul să-i spui unui om: Taci, mă obosești! ? sau să explici diferența dintre a accepta faze si a accepta un fel de a fi!

hai c-am aberat destul și e ger afară!

ah și ca o concluzie inteligentă:

*Trebuie să inveți ce să întrebi ca să primești răspunsurile de care ai nevoie.

eu nu știu ce obsesie tâmpită am făcut pentru douăcincizecișiceva

de plictiseală sau pentru  ideea de activitate pe blog

sau pentru o chestie cretină

încerc un post nou

și șterg, șterg în neștire și de multe ori renunț

Să fiu a naibii dacă mă înțeleg

cât timp pot să pierd cu mine

Uneori ies pe străzi…tot pentru mine

și stau nemișcată minute în șir,

mă uit la ăia de aleargă în jurul meu

și mă simt omul nicăieri

uneori vreau să sting lumina pe străzi

ca să fie beznă

oare câți dintre noi pășim orbește?

 

Un fel de bucurie

Am aberat pe aici despre una si alta, așa, aiurea, fără să mă gandesc că voi mă citiți, că el se amuză, că ea se regăsește sau mai ales că tu îmi vei simți vreodată lipsa.

Ciudat cum se întamplă să prinzi drag de un blog

am simțit și eu asta odată

dar nu mi-a trecut prin cap nici o secundă

că în spatele acelui blog

există un om

Pentru mine era un blog

și atât

chiar dacă blogul este personajul principal

este un personaj creat de mine.

ce mail frumos

îți mulțumesc!

Bărbații sunt pur și simplu mai fericiți

Azi, ca de fiecare dată, o zi ca oricare alta. Sacou, pantaloni, pantofi, o cafea repede și o tigară fumată din mers.
Îi sună telefonul, conversația se termină în treizeci de secunde. Se urcă în mașină. Cheie. Motor. Aceeași stare de spirit. Trafic. Semafor. Nu-l judecă nimeni că este incompetent la volan. Defecțiune mecanică- specialistul îi spune adevărul. Ajunge la serviciu, colegii nu-i studiază gesturile sau vestimentația, în schimb, îl laudă pentru orice act mic de gândire. Ora prânzului: nu-și face probleme din cauza caloriilor, ba chiar se rasfată cu o ciocolată, fiind doar o altă gustare.

Se termină programul de muncă, aceeași stare de spirit- nimeni nu are capacitatea de a-l face să plângă. Iese la bere cu baieții, le arată cele douăzeci de variante cum poate deschide o bere. Spune glume proaste la adresa lor, nimeni nu se supără pe el. Se duce la toaletă de unul singur, nu în grup. Îi place de tipa de la masa din stânga. Blondă, picioare lungi, decoltu- are de toate. Își fac planuri de viitor, de fapt el le ascultă. Numele îi rămâne neschimbat, aranjamentele pentru nuntă se rezolvă de la sine, cel mai probabil își închiriază un smoking.

Vine luna de miere, o valiză îi este mai mult decât suficient. Primește afecțiune și înțelegere. Trece timpul, apar ridurile pe care le consideră doar o trăsătură a maturității. Nici pentru burtă nu-și mai face probleme. Are coapsele mari și burta le acoperă. Se fac restructurări la serviuciu. Nu-și face probleme, dacă vrea, are posibilitatea de a fi arbitru, popă sau președinte.

Au trecut atația ani…aceeași stare de spirit. Uită toate aniversările și a mai învățat treizeci de variante de a deschide o bere.
….și ne mai mirăm de ce bărbații sunt niște creaturi atât de simple?!

 

Publicat pe Man Lifestyle Magazine

Locul meu de liniște

M-am străduit să-l găsesc. Din fiecare loc de liniște am câștigat experienţă. Din fiecare pierdere – o şi mai mare experienţă. Doar așa am găsit liniștea supremă. Pierzând locul din Onesti pe care-l numeam al meu și-mi oferea cele mai minunate apusuri sau pe cel din Drumul taberei pe care l-am pierdut în secunda când m-am hotărât să-l împart. Am încercat să trișez și să fur locul de liniște al  unui fost prieten…dar nu am simțit magia și atunci m-am scotocit prin buzunare încercând sa-mi cumpăr un alt loc, gata amenajat, pregătit să-mi ofere tot ce am nevoie. L-am găsit destul de ieftin, dar de acolo nu se vedea nici un orizont, nici măcar cerul și eu am nevoie de infinit.

Cu greu am înțeles că poți avea un loc pentru tine  doar dacă îl construiești după principiile și sufletul tău. Și mi-am studiat temerile și am stat singură și am descoperit că mi-e frică de atat de multe lucruri și că port măști și le judec pe ale altora. Că nu mă mulțumesc cu puțin și de multe ori sunt înțeleasă greșit și asta chiar mă doare. Am descoperit bariere pe care le impun și m-am privit în oglinzi sparte…sparte de mine și m-am speriat că nu pot să-mi plâng cu lacrimi de milă.

…și l-am construit.

Nu te gândi că e virtual. El chiar există!

…și există și un loc al tău, doar ca îi ignori existența.

Unde este al meu? Doar eu știu

Poate ajunge și altcineva acolo? nici eu nu știu

• de acolo se vede luna?
• se vede
• se simte adierea vantului pe obraz?
• se simte
• e minunat atunci!